joi, 25 aprilie 2013

Parfait cu branza quark si fulgi de orz


Back to old business! Mi-a fost tare dor de deserturile la pahar, nu am mai experimentat de mult timp ceva dulce si bine am facut, caci am incercat sa evit zaharurile din alimentatie, in special dulciurile de orice fel, sigur ca nu mi-a iesit de fiecare data cand ispita ma indemna sa gust, insa oricum sunt in proces de "vindecare".
In parfait-ul meu de azi cu fulgi de orz, mango si branza quark amestecata cu tonka si chai latte, regula de 80% alcaline si 20% acide nu am reusit sa o respect in totalitate. Dintre ingredientele folosite, mango este alcalin, mierea e cu semnul intrebarii sau undeva la mijloc, probabil slab alcalin, caci nu am reusit sa ma lamuresc, iar migdalele sunt clar alcaline.
Stiati ca... Tonka se foloseste in lapte, smantana lichida, inghetata si cu ciocolata. Se poate folosi in locul pastaii de vanilie, in creme, mousse-uri, ciocolata topita, glazuri, in pandispan, in deserturi in general.

luni, 22 aprilie 2013

Supa crema de pastarnac


Imi place tare pastarnacul! E dulce, are o culoare frumoasa, o aroma placuta si extrem de delicioasa. Pastarnacul este o leguma ce face parte din categoria alimentelor alcaline. La fel si morcovii, ceapa, uleiul de masline si condimentele.
Supa crema de pastarnac am intalnit-o gatita in varianta dulce, cu mere sau cu vanilie, insa eu am preferat sa raman la o varianta mai clasica si sa folosesc minunata mea vegeta pe care cu sarg am pregatit-o din multe multe legume dezhidratate si apoi date prin rasnita.
Stiati ca... Pastarnacul are proprietati diuretice, depurative si antioxidante?
Este folosit drept condiment la prepararea mancarurilor, deoarece este foarte aromata si bogata in vitaminele B1, B2 si C.

miercuri, 17 aprilie 2013

Spaghete integrale cu sos special de leurda


In sfarsit am gasit leurda in piata, am si luat destul de mult, mai mult decat era cazul caci o saptamana numai leurda am mancat! Are o aroma extrem de puternica, m-a surprins foarte tare caci este pentru prima oara cand gatesc leurda. Cantitatea pe care am luat-o fiind destul de mare, zic eu, mai bine de o jumatate de kilogram, am folosit-o in doua preparate: sosul pentru spaghetti aici de fata si un alt sos pregatit in acelasi mod ca si spanacul, expectand usturoiul care nu-si avea locul si rostul.
Trimit cu mare drag acest sos delicios de leurda pregatit cu spaghette, Magdei de la Cat's Kitchen pentru Provocarea Dulce Romanie din luna aprilie.

marți, 16 aprilie 2013

Clatite din tarate de ovaz cu crema de avocado


Daca tot m-am aprovizionat cu faina integrala din belsug, iar stocul de tarate de tot soiul nu lipsesc din camara, nemaipunand la socoteala si schimbarea modului de viata privind alimentatia, am purces la pregatirea de clatite sarate. Va urma si ceva dulce, dar deocamdata ne punem pofta in cui, ca oricum vin sarbatorile si ne vom infrupta din bunataturi pana la refuz.
Stiati ca... Piperul lung (Long pepper) seamana la gust cu piperul negru dar cu nuante mai calde si mai lemnoase, avand gustul si dulce si acru. Este denumit uneori si Piper Lung Indian, fiind ca o vita de vie cultivata pentru fructele sale care se usuca si se foloseste ca si condiment. Contin alcaloid piperina ceea ce contribuie la iuteala lor.
Este un ingredient foarte rar in bucatariile europene, fiind regasita si in muraturi indiene.
In bucatarie se foloseste pentru asezonarea carnii, in special cele asortate cu sosurile de rosii, in fripturi, supe, cartofi Russel, salata de conopida, mango si preparatele stir-fry.

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Salata de oua de prepelita si un Smoothie verde


Pentru doritorii de senzatii tari (including me), am pregatit o salata de oua de prepelita, cu multe verdeturi, branza tofu, curry si ridichi rosii. De fapt deviaza destul de mult de la clasica salata de oua, nu doar la capitolul oua, dar nu am folosit nici maioneza, caci nu o agreez de niciun fel. Asa ca am pus doar branza tofu si m-am folosit de lapte de soia si ulei de masline ca sa obtin o textura cremoasa. Sigur, nici varietatea de condimente amestecate in salata nu este de neglijat. Cred ca fara sa respir am mancat goala, fara paine vreo trei linguri de salata, exclusiv cu ridichi.

joi, 11 aprilie 2013

Tarta rustica cu afine si banane


Fenomenal a iesit tarta mea cu faina integrala! Am ezitat sa folosesc faina integrala intr-o tarta dar s-a comportat foarte bine si a facut o treaba excelenta, la fel ca si faina alba, doar aspectul dupa coacere difera putin. Ceva si mai special la tarta mea este ca am furisat in blat un "strop" de ienibahar, asa de amorul artei, al satisfactiei personale si nu in ultimul rand, pentru experiment.

miercuri, 10 aprilie 2013

Salata cu andive, ridichi si parmezan


Salata asta este foarte usoara si rapida, potrivita pentru cina unei persoane la dieta sau a unui lacto-vegetarian. Am folosit doar patru vegetale, asa ca sa fie cat mai simpla, nu foarte aglomerata, am presarat-o cu parmezan si putin otet balsamic. Se poate servi cu un dressing din iaurt cu 0.1% grasime sau iaurt grecesc cu seminte de in, piper, praf de chili sau menta uscata. 

Stiati ca... despre Andiva se spune ca se numeste si cicoare de gradina si ca are proprietati nutritive, dietetice si oficinale. Contine minerale, stimuleaza pofta de mancare, are efecte diuretice, usor laxative, usureaza digestia, stimuleaza secretia de bila si evacuarea intestinala a acesteia, are efecte mineralizante si ajuta la combaterea parazitilor intestinali. Deoarece contine substante triterpenice amare precum lactucina si lactupicrina, andiva calmeaza usor sistemul nervos, alina durerile si prezinta efecte favorabile in caz de stres.
Prin prezenta intibinei, care este o substanta antioxidanta naturala, andiva diminueaza efectele nocive ale radicalilor liberi, intarziind imbatranirea si instalarea unor boli generative, inclusiv a cancerului.

luni, 8 aprilie 2013

Gnocchi din cartofi dulci cu sos de rucolla


Hei, hei! Avem gnocchi azi in meniu, din cartofi dulci, frumosi si portocalii. Au un gust aproape identic cu dovleacul, zau daca nu, ba chiar si textura dupa ce se fierbe e la fel, as zice ca este o corcitura intre dovleac si cartoful alb. Reteta mi-a rasarit in minte dupa ce am cumparat cartofii dulci, mai intai am vrut sa-i fac copti, pe urma sufleu si in final mi-am zis ca ar fi mai interesant sa fac gnocchi si sa vad ce iese. Trebuie sa adaug faptul ca dintr-un kilogram de cartofi au iesit cam multi gnocchi, ba chiar prea mult pentru 2 persoane, doua zile numai gnocchi am mancat, dar asta a fost, i-am folosit pe toti odata. Cu sosul merge foarte bine si daca nu va place rucolla, se poate pregati cu valeriana, busuioc sau cu rozmarin, doar sa fie proaspete frunzele, cu mult parmezan, seminte de susan si ulei de masline, sunt tare gustoase. Ca si aspect, nu sunt cele mai grozave, insa tinand cont ca le-am facut pentru prima data, se accepta caci oricum sunt delicioase si m-am straduit pe cat posibil sa aleg ingrediente din sfera bio.