Se afișează postările cu eticheta Provocarea Dulce Romanie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Provocarea Dulce Romanie. Afișați toate postările

joi, 15 august 2013

Salata cu rosii, quinoa si sfecla


Dupa cum va promisesem, am revenit cu o noua reteta compusa din ingrediente alcaline dupa dieta recomandata in Eating the Alkaline Way, si anume o salata usoara cu sfecla, usturoi, quinoa, feta si rosii.
Daca tot e sezonul rosiilor, si Diana ne invita la Provocarea Dulce Romanie cu retete din rosii, m-am conformat si am profitat sa aleg o salata preparata dupa indicatiile din cartea mai sus mentionata. Rosiile au fost culese din gradina familiei, iar aici nu pot decat sa adaug ca aroma lor este imbatabila si sunt nespus de incantata de faptul ca le pot savura zi de zi.

duminică, 28 iulie 2013

Focaccia cu ierburi, din faina de secara

Sau painica plata, ori ce o fi rezultat din reteta traditionala de focaccia pregatita din faina de secara...
Focaccia este o paine plata italiana care se coace la cuptor, ce poate fi presarata cu ierburi, ceapa, branza, carne sau legume. Seamana cu blatul de pizza si contine ingrediente similare: faina, apa, sare, drojdie si ulei de masline. Ca o particularitate este faptul ca aluatul se unge deasupra cu ulei de masline inainte de a fi presarata cu ierburi.

miercuri, 15 mai 2013

Salata de sparanghel pane in parmezan

Sparanghel cu pancetta, sparanghel in salata, sparanghel in tarte, chiar si in briose, ahh si supa crema, toate o minunatie. Ei bine, dar pane in parmezan ati incercat?
Cand am cumparat sparanghelul mi-am propus sa-l pun in salata, tras putin in tigaie langa alte legume proaspete, oua si ceva seminte. Dupa ce am curatat sparanghelul, mi-a venit ideea de pane. Hm, sparanghel pane, oare cum o iesi? Apoi am zarit parmezanul in frigider si mi-am zis: "voi doi o sa faceti o treaba excelenta". Si pe buna dreptate, asa au si facut! Jur ca dupa ce am terminat de pozat platingul, in secunda doi, am ras tot pe loc din farfurie. Mmmm, si erau si semi-calde, iar cu sosul s-a intamplat minunea: s-au potrivit perfect si clar, data viitoare cand mai cumpar sparanghel stiu exact ce voi pregati cu el. Sau oare iar ma razgandesc?

miercuri, 17 aprilie 2013

Spaghete integrale cu sos special de leurda


In sfarsit am gasit leurda in piata, am si luat destul de mult, mai mult decat era cazul caci o saptamana numai leurda am mancat! Are o aroma extrem de puternica, m-a surprins foarte tare caci este pentru prima oara cand gatesc leurda. Cantitatea pe care am luat-o fiind destul de mare, zic eu, mai bine de o jumatate de kilogram, am folosit-o in doua preparate: sosul pentru spaghetti aici de fata si un alt sos pregatit in acelasi mod ca si spanacul, expectand usturoiul care nu-si avea locul si rostul.
Trimit cu mare drag acest sos delicios de leurda pregatit cu spaghette, Magdei de la Cat's Kitchen pentru Provocarea Dulce Romanie din luna aprilie.

sâmbătă, 30 martie 2013

Bomboane cu ciocolata, nuci si prune uscate


Cele mai gustoase bomboane de ciocolata pe care le-am gustat si facut vreodata!
M-a palit inspiratia intr-o sala de asteptare. Oamenii stau mult in salile de asteptare si isi pierd rabdarea si mai ales timpul, mie insa mi se intampla foarte des cand stau si astept si nu fac nimic sa creez, atunci imi vine inspiratia si uite asa s-au nascut si aceste bomboane, de fapt e un desert ce imbina mai multe ingrediente ce-mi plac enorm si pe care mi-ar fi placut sa le gasesc combinate intr-un singur produs. Marturisesc ca mi-a luat ceva timp sa-i gasesc denumirea potrivita.

marți, 26 februarie 2013

Smoothie de mango cu lapte de cocos si seminte chia


Mango si cocos sunt ingredientele alese de Ioana pentru Provocarea Dulce Romanie din luna februarie, proiect initiat de Mihaela. Imi place mango oricum si oricand, cred ca am facut zeci de pireuri si de smoothie-uri cu mango. Ba l-am combinat cu ananas, ba cu banane, cu kiwi, I love it! Mango si avocado sunt fructele mele ovale preferate, nelipsite din camara.

Stiati ca... semintele chia... se numesc si salvia hispanica, cu origine in Mexic si Guatamela. Se cultiva pentru seminte din care se obtin 25-30% de ulei extractibil, fiind bogata in acizi grasi omega 3. Contin 18% din doza zilnica de calciu, 27% de fosfor si 30% de mangan. Pot fi consumate in salate, pireuri, fulgi de ovaz, iaurt, shake-uri. 
Acestea fiind clarificate, va invit la un pahar de smoothie absolut divin, din lapte de cocos, mango si seminte de chia, aromat cu fulgi de migdale, plin de vitalitate, energie si savoare exotica. Dupa o iarna friguroasa ne prinde bine o vitaminizare ca sa ne reintremam si sa intampinam primavara, care incet incet se strecoara in vietile noastre. Pentru diversitate, se poate adauga si fistic, ananas, suc de portocale sau kiwi. 

miercuri, 23 ianuarie 2013

Mere coapte cu fulgi de migdale si inghetata cu mandarine


E seara, e innorat afara si am chef sa ma cuibaresc in pat si sa zac cu o carte buna in mana sau sa ma uit la un film siropos in timp ce devorez vreo doua mere coapte umplute cu un amestec de fulgi de migdale, coacaze dezhidratate, miere si scortisoara. E frig si iarna inca, si merele coapte sunt la mare purtare acum, noroc ca le poti gasi si in piata, numai bune de bagat la cuptor cu tot felul de umpluturi cu aroma de scortisoara, nuci, stafide... si alte minunatii.
Aceasta reteta de mere coapte care mi-a inseninat serile reci, o dedic proiectului Provocarea Dulce Romanie unde ingredientul vedeta din luna Ianuarie ales de Andra @ Menta si Rozmarin este marul.


marți, 27 noiembrie 2012

Provocarea Dulce Romanie - Retete dedicate zilei de 1 Decembrie

Cu cele trei retete descrise mai jos particip la Provocarea Dulce Romanie a Lunii Decembrie, gazduita in aceasta luna de Mihaela @ De prin lume adunate cea care a si initiat acest proiect frumos, si care a ales o tema speciala dedicata zilei de 1 Decembrie: Ziua Romaniei. Initial cand am citit tema provocarii, am avut o strangere de inima pentru ca nu gatesc mancare traditionala, decat extrem de rar. De exemplu, nu am facut niciodata sarmale decat atunci cand am ajutat-o pe mama si nu mi-a placut nici sa le fac, dar nici sa le mananc. Daca as face vreodata sarmale, cu certitudine as adauga o nota personala retetei traditionale, as folosi condimente care nu se pun de obicei in sarmale, as plusa la ingrediente si as elimina altele care mi se par nesanatoase, si mai ales, as alunga senzatia de exces si adundenta de grasimi, in concluzie as schimba multe la reteta traditionala de sarmale.
Dupa o reflectie mai profunda, mi-am zis ca ar putea fi intr-adevar o provocare aceasta tema pentru mine, respectiv sa incerc preparate traditionale romanesti insa usor modernizate si fireste "condimentate" cu caracter personal. Asa incat mi-am pus imaginatia pe treaba si prima care mi-a venit in minte a fost mamaliga cu ou, unt si smantana pe care o pregatea mama cand eram copii si reusea sa transforme banala mamaliga intr-un preparat gustos si aratos. Ne lingeam pe bot, nu alta. Pe urma am facut budinca de orez cu mere, care a fost primul desert pe care l-am facut by myself in adolescenta si am fost tare mandra de rezultat la vremea respectiva.
La final, merele souffle pe care le-am gustat prima si prima data la mama unei prietene si mi-a ramas intiparit in minte mirosul merelor imediat ce le scotea de la prajit, erau atat de gustoase incat si acum imi amintesc savoarea lor. In secret va dezvalui ca am incercat si niste banane pane, sunt absolut magnifice, am sa mai incerc varianta asta.
Provocarea a devenit desavarsita atunci cand a trebuit sa ma gandesc cum sa decorez preparatele in culorile rosu, galben si albastru si sa folosesc un decor cat s-a putut de autentic romanesc. Tare mult mi-a placut ideea asta. Mi-am intarit convingerea dupa aceasta experienta, ca dintr-un banal preparat poti face un masterpiece atata timp cat iti dai silinta, iti place si esti dedicat.