luni, 22 aprilie 2013

Supa crema de pastarnac


Imi place tare pastarnacul! E dulce, are o culoare frumoasa, o aroma placuta si extrem de delicioasa. Pastarnacul este o leguma ce face parte din categoria alimentelor alcaline. La fel si morcovii, ceapa, uleiul de masline si condimentele.
Supa crema de pastarnac am intalnit-o gatita in varianta dulce, cu mere sau cu vanilie, insa eu am preferat sa raman la o varianta mai clasica si sa folosesc minunata mea vegeta pe care cu sarg am pregatit-o din multe multe legume dezhidratate si apoi date prin rasnita.
Stiati ca... Pastarnacul are proprietati diuretice, depurative si antioxidante?
Este folosit drept condiment la prepararea mancarurilor, deoarece este foarte aromata si bogata in vitaminele B1, B2 si C.


Ingrediente:
- 4 bucati pastarnac;
- 1 ceapa alba medie;
- ulei de masline;
- 3 morcovi mici;
- 3-4 linguri vegeta homemade;
- 1/2 lingurite Indian Masala;
- 2 linguri tomate uscate;
- 1/2 lingurita cimbru uscat;
- sare de mare;
- piper rosu;
Pentru decor per farfurie: 1 lingurita seminte de pin si 1 lingurita salvie.


Mod de pregatire:

1. Se curata pastarnacul de coaja, se spala si se taie felii.
2. Ceapa se taie marunt si se caleste pentru 3-4 minute in putin ulei de masline. 
3. Se adauga pastarnacul peste ceapa si se lasa la foc mic pentru 10-12 minute pana se inmoaie. Se adauga si condimentele: Indian  Masala, cimbru, piper rosu, cimbru, sare de mare si o lingura de vegeta (optional). Se poate adauga si patrunjel (eu nu am gasit).
4. Separat intr-o oala cu 1 litru de apa, se pun la fiert morcovii curatati si taiati rondele cu 4 linguri de vegeta. In mod clasic, se foloseste o supa de carne sau de legume care se pune peste ingredientul principal calit, in cazul nostru pastarnacul, insa eu cu treaba asta nu ma pot impaca: sa folosesti o supa ca sa faci o alta supa. O fi avand un rationament (plus de savoare printre altele) dar nu vad de ce nu as face aceea supa pe loc. Cum vegeta mea include o gama variata de legume, cu cateva linguri pot obtine o supa atat consistenta cat si gustoasa si clar potrivita pentru a inlocui chicken stock-ul folosit in mod uzual la diluarea supelor crema.
5. Dupa ce s-au fiert morcovii, lichidul rezultat se adauga peste pastarnac si se mai lasa la foc mic pana pastarnacul s-a fiert.
6. Se trece toata compozitia prin blender pana se obtine o crema. Se pot adauga si morcovii in amestec daca vreti. Pentru a obtine o culoare bej, respectiv cea a pastarnacului, nu adaugati tomate uscate si morcovi in compozitia/ crema finala.
7. Se serveste calda cu seminte de pin si salvie uscata sau proaspata.



Have a vegan parsnips cream soup!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Asterneti aici sugestii si pareri