Se afișează postările cu eticheta Gustari & Aperitive. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gustari & Aperitive. Afișați toate postările

duminică, 1 decembrie 2013

Risotto de rosii cu tofu grill


Si uite asa am ajuns cu succes la al 4-lea sortiment de risotto preparat (cu ciuperci, cu spanac, cu leurda si acum cu rosii), toate au avut acelasi succes rasunator si am hotarat ca orez simplu nu voi mai gati cata vreme pot sa prepar risotto cu unt si parmezan, nu mai e loc de orez fiert pur si simplu pentru ca este incomensurabil si incontestabil mai gustos, mai aromat, mai consistent si evident mai condimentat.
Dintre tehnicile de preparare ale unui risotto, cel mai mult mi-a placut cel descris de Andra. In linii mari, am respectat pasii enumerati la descrierea retetei de risotto cu ciuperci si leurda.
Am constatat cu tristete ca in restaurantele de la noi, bucatarii nu prea stiu sau cel putin nu respecta reteta originala si se gasesc sa denumeasca risotto, un orez fiert in apa multa, ceea ce mi se pare total eronat pentru ca te astepti sa mananci exact ceea ce scrie, pe cand in realitate ii platesti doar pretul piperat dar preparatul nu se aseamana nici pe departe cu denumirea.

luni, 25 noiembrie 2013

Pancakes cu morcovi si chimion


Mi se intampla des sa-mi pice cu tronc un ingredient oarecare, in cazul acesta morcovul si sa ma gandesc apoi cu ce sa-l combin. Explorand caile nebanuite ale celui mai utilizat motor de cautare, si anume Google care este, am constatat fara suprindere ca exista numeroase variante de a gati pancakes, de la combinatii dulci la cele sarate. Sigur ca m-am focusat pe variantele sarate, dar nu asta este important pentru ca ma interesa in mod deosebit pancakes cu morcovi si am aflat, cu stupoare de aceasta data, ca exista doar variatiuni pe aceeasi tema cu condimentele folosite si in tortul cu morcovi, cat si in briosele cu morcovi, dar n-am intalnit nicio combinatie sarata cu morcovi. Totusi, cu riscul de a parea neobisnuit, am ramas fixata pe ideea mea si dupa lungi dezbateri referitor la ce si cum sa combin, mi-am zis ca trebuie sa iasa ceva super-mega delicios si inedit in acelasi timp daca adaug putin chimion si folosesc branza de vaci in loc de iaurt. Asa ca, am purces la treaba si sincer am fost foarte placut surprinsa cat de reusite au fost clatite gatite astfel. Apropo, ma duc sa mai infulec una! [Pauza]. Hmmm... tare bune sunt... Asadar, sa continuam cu reteta.